Consiliul elevilor

Un eveniment ce m-a marcat

În perioada 14-15 decembrie 2024, alături de Vasman Ivanov, metodist principal în domeniul tineretului, Direcția Învățământ Tineret Sport Rezina, am participat  la prima ședință de constituire a Consiliului Național al Elevilor.

   Cu atât mai mult, cei prezenți în cadrul acestei ședințe de formare și instruire, ne doream să cunoaștem  prevederilor Ordinului Ministerului  Educației și Cercetării nr.1486 din 16.11.2023 cu privire la aplicarea mecanismului de participare a elevilor în procesul decizional.

Am audiat discursul Ministrului Educației și Cercetării, Dan PERCIUN, Eugen SINCHEVICI, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Alex PETROV, director, Agenția Națională pentru Tineret.

 Întrebările puse în discuție au fost:

 

    • Consiliul Național al Elevilor- partenerul strategic al Ministerului Educației și Cercetării;
    • Rolul, structura și activitatea CNE pentru mandatul 2024-2025;
    • Lucrul în grupuri. Campania electorală cu prezentarea candidaților pentru funcția de președinte al CNE, cu dezbateri și discursuri electorale.

Ziua a II-a a fost marcată de  vizita la Parlamentul Republicii Moldova, cu genericul: “Participarea democratică și vocea tinerilor în instituțiile de stat.”

Primul pas în procesul de integrare a problemelor  și intereselor tuturor elevilor din țară a fost făcut. Orice  subiect, discuție abordată, au fost  destul de relevante.

 Revenit în instituție deja am avut o întâlnire cu  cadrele didactice unde mi-am și expus  emoțiile trăite la acest eveniment. Cu colegii am decis să  lucrăm în această direcție. Numai împreună vom fi capabili să definim și să înțelegem cât de importantă este propunerea de politică din perspectiva tinerilor și de cât efort va fi necesar pentru  promovarea unui mecanism de participare a elevilor în procesele decizionale.

 Mihai PLATON, președintele Consiliului Local al Elevilor, membrul Consiliului Național al Elevilor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *